Înființare asociație (ONG)
Rezervăm denumirea la Ministerul Justiției, redactăm actul constitutiv și statutul și depunem dosarul la judecătorie. Tu și ceilalți membri fondatori vă ocupați de scopul asociației, noi de proceduri.
- Formă juridică
- Asociație, persoană juridică fără scop patrimonial
- Membri fondatori
- Minimum 3 persoane
- Unde se înscrie
- Registrul asociațiilor și fundațiilor, la judecătoria sediului
- Patrimoniu inițial
- Minimum 200 lei
Ce pregătiți voi
- Actele de identitate ale membrilor fondatori
- Actele pentru sediu: contract de comodat sau închiriere și extras de carte funciară
- Acordul asociației de proprietari și al vecinilor, dacă sediul e la bloc
- Certificatul de cazier fiscal al fiecărui membru fondator
- Dovada vărsării patrimoniului inițial
Informații orientative. Lista exactă de acte o stabilim împreună, după ce discutăm situația voastră.
Cum alegeți denumirea
Denumirea se rezervă la Ministerul Justiției, care eliberează dovada disponibilității denumirii. Ministerul refuză denumirile care nu respectă regulile de mai jos (art. 6 și art. 7 din OG nr. 26/2000).
- Conține cuvântul „asociație”Dacă denumirea e într-o limbă străină, se adaugă și traducerea în română.
- Nu se confundă cu alt ONGNu poate fi identică sau asemănătoare cu a unei asociații, fundații sau federații deja înscrise.
- Nu sugerează o instituție publicăNu se folosesc termeni precum „poliție”, „jandarmerie”, „inspectorat”, „autoritate” sau „protecția consumatorilor”.
- Nu se confundă cu o profesie organizatăDe exemplu „Barou”, „Cameră” sau denumirile uniunilor notarilor, avocaților ori executorilor.
- „Național” sau „român” cer acordAceste cuvinte se pot folosi doar cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.
- Filialele păstrează numeleO filială sau sucursală poartă obligatoriu denumirea asociației care o înființează.
Cum decurge înființarea
Asociația dobândește personalitate juridică la înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Termenele de mai jos sunt cele prevăzute de lege; în practică, procedura poate dura o lună sau mai mult, în funcție de instanță.
Rezervăm denumirea
Obținem dovada disponibilității denumirii de la Ministerul Justiției.
Redactăm actele
Actul constitutiv și statutul, în formă autentică sau atestate de avocat, plus contractul pentru sediu.
Depunem dosarul
La judecătoria în a cărei rază se află sediul asociației.
Judecătorul verifică
În 3 zile de la depunere (termen de recomandare). Dacă lipsește ceva, reprezentantul asociației e citat să remedieze neregulile.
Încheierea de admitere
Se pronunță în cel mult 24 de ore de la dezbateri și se redactează în cel mult 48 de ore (termene de recomandare).
Certificatul de înscriere
După expirarea termenului de apel de 5 zile, asociația e înscrisă și primește certificatul.
Dosarul pentru judecătorie
- Cererea de înscriere
- Actul constitutiv și statutul asociației
- Actele pentru sediu și dovada patrimoniului inițial
- Copii certificate ale actelor de identitate ale membrilor
- Declarația privind beneficiarul real, dată în formă autentică
- Dovada disponibilității denumirii
- Certificatele de cazier fiscal ale membrilor fondatori
- Dovada plății taxei judiciare de timbru
De reținut
Dacă activitatea asociației are nevoie de autorizații sau avize, ea poate începe doar după obținerea lor. Altfel, asociația riscă dizolvarea pe cale judecătorească.
Dacă asociația are mai mult de 15 membri, numirea unui cenzor este obligatorie.
Cât costă
de la
1.200 lei + TVA
onorariul nostru, în funcție de complexitatea dosarului
Pe lângă onorariu, se adaugă următoarele costuri:
- Dovada disponibilității denumiriitaxa plătită Ministerului Justiției
- Taxa judiciară de timbrupentru cererea de înscriere la judecătorie
- Patrimoniul inițialminimum 200 lei, care rămân în contul asociației
- Taxele notarialepentru declarația privind beneficiarul real și în funcție de preferințele voastre
Vreți să înființați o asociație?
Sunați-ne și vă spunem ce acte vă trebuie și cât durează, în funcție de judecătoria sediului.
